Expoziţia Îmbrăţişează-mă-n culoare, 2012

Îmbrăţişează-mă-n culoare, 2012, Grand Cafe Galleron,
organizator Synchro Art, Anca Artimon


Maia Martin sau Îmbraţişarea culorii
Tânăra plasticiană MAIA MARTIN lansează cea de-a doua parte a proiectului “ÎMBRĂTIŞEAZĂ-MĂ-N CULOARE”, joi, 22 martie 2012, ora 19.30, la Grand Café Galleron, din strada Nicolae Golescu, numărul 18A (în spatele Ateneului Român).
Proiectul expoziţional „ÎMBRĂŢIŞEAZĂ-MĂ-N CULOARE” reuneşte lucrări realizate pe parcursul mai multor ani. Prima parte a acestui proiect s-a desfăşurat în septembrie 2009, când lucrările realizate în anul 2008 au fost expuse la Atelierul de Creaţie Sultana.



"Expoziţia reuneşte compoziţii abstracte şi abstract-figurative. Am simţit dorinţa de a mă desfăta în bucuria pură de a aşterne culori în structuri diverse şi de a le înfrâna apoi cu ajutorul liniei. O linie neagră, superbă în raţionalitatea ei. Am simţit actul de creaţie ca o luptă între Iraţional, reprezentat de culoare şi Raţional, reprezentat de linie. Am înţeles astfel că Raţionalul îmblânzeşte Iraţionalul, iar Iraţionalul dă farmec Raţionalului. O joacă mentală ce s-a transpus în căutări înfrigurate de noi efecte plastice.”(Maia Martin)
Găzduită de Grand Cafe Galleron,expoziţia este organizată de SYNCHRO ART şi va fi vernisată de criticul de artă LUIZA BARCAN.
MAIA MARTIN este un nume cunoscut iubitorilor de artă începând din anul 2000, atât prin participările sale la zeci expoziţii de grup, cât şi prin mai multe proiecte expoziţionale personale.
Extrem de activă în spaţiul virtual, Maia îngrijeşte o bibliotecă multimedia şi colaborează cu nume cunoscute din literatura momentului, nascând noi proiecte. Lucrările reunite sub titlul “ÎMBRĂŢIŞEAZĂ-MĂ-N CULOARE” se regăsesc şi în Biblioteca Multimedia sub forma unui album de artă.
“Pictoriţa MAIA MARTIN ne aduce în lumină culorile tandreţii, culori în care te poţi scufunda, în care poţi pătrunde cu ochii inimii. Toate lucrările ei iradiază culoare şi iubire deopotrivă. Picturile artistei reprezintă viaţa cotidiană, transpusă în imagini, aşa cum numai ea o simte şi o vede. (Rodica SULTANA, 2009)
Datorită abilităţii creatoare şi a imaginaţiei, artista ne introduce într-o lume în care-i putem descoperi pictura, hibrid între posibil şi imposibil, între veridic şi neplauzibil, între extravaganţă şi invenţie. Ea prilejuieşte privitorului o superbă aventura spirituală şi o excursie pe un teritoriu subtil. (Dr. Dorel SCHOR, Israel, 2011)

Organizator: SYNCHRO ART
Sponsorul evenimentului: ZAREA
Parteneri media: ArtAct Magazine, Modernism.ro, Șapte Seri, Veioza Arte, Senso TV/ARTE, Onlinegallery.ro, 4Arte, Agenția de cARTE, Vernisaje.com, Cititor de Proză-Republica Artelor.

Lucrările vor fi expuse la Grand Cafe Galleron, în perioada 22 martie 2012-30 aprilie 2012, zilnic între orele 9.00-24.00. (mai multe detalii despre eveniment la www.synchroart.ro)
Persoană de contact (programări de interviuri, rezervări lucrări si informaţii suplimentare legate de eveniment sau artist): Anca Artimon Andrei, anca.artimon@synchroart.ro, telefon: 0729.05.84.59

Comunicatul de presă









_________________________________________________________________________________

Video

Cuvantare vernisaj - critic Luiza Barcan


artist Maia Martin, expozitia Imbratiseaza-ma-n culoare,
cuvantare vernisaj - critic Luiza Barcan
impresar Anca Artimon ; organizator Syncron Art
vernisaj Grand Cafe Galleron
filmare Dinu Mărgărint

_________________________________________________________________________________





Senso TV

http://www.sensotv.ro/arte/Clipa-de-arta-3203/imbratiseaza-ma-n-culoare-de-maia-martin#/0

_________________________________________________________________________________





Stire TVR Cultural, 2012


_________________________________________________________________________________


MAIA MARTIN
Îmbrăţişează-mă-n culoare !
Expoziţie de Pictură
Bucureşti 2012




O suspectez pe Maia Martin de un special talent , rar , dar şi pragmatic. Explic în continuare . Din tot ce cunosc paralela cea mai stringentă o gasesc între Maia Martin şi Juan Miro cu care produce între 1940 şi 1941 o serie de guaşe numite Constelaţii. Ele amintesc prin tratare şi atmosferă cu munca Maiei, 70 de ani mai târziu, Ne trezim într-o lume bidimensională , guvernată de simboluri şi iluzii , cuantificată prin pixeli acrilici în cazul Maiei, care ne transmit o stare onirică organizată , idei, invitaţii la reverie, mirare, şi în final emoţie. Dacă Miro căută să ne şocheze cu tratările inedite ale unei realităţi utopice Maia se mulţumeşte să ne lase liberi în spaţiul ei plastic , fără patos , fără extravagan ţe coloristice, ba chiar mă linişteşte la ea armonia culorilor care nu trec în strident. Un artist senin, ea ne arată din unghiuri diferite un univers al existenţei sale pluraliste. Maia este artistul vizualului şi al sonorului, ea împleteşte grafică împreuna cu poezia citită molcom la microfon , într-un triunghi de aur : artistul, textul poetic şi mesajul pentru un ascultător îndepărtat.
În expoziţia sa recentă Îmbrăţişează-mă-n culoare ! Maia ne cere să folosim instinctul, stratificarea senzaţiilor cognitive, la aprecierea a cea ce vedem. Tablourile sale nu au rame dar delimitarea teritoriului plastic nu este necesară, ochiul trece cu bucurie de la o lucrare la alta. Eu unul sunt flămând de abstract, mulţi dintre noi accesează arta modernă cu un fel de disperare şi refuz la vicisitudinea existenţei , nu eu, nu Maia care este o luptătoare cu prezentul , cu clipa, reducând punctul şi linia la forţa vectorului plasat cu inteligenţă spre ţintă . Şi Maia produce ca şi Miro, o "Constelaţie" aparte, o reconstrucţie a sa, a unui real uman şi firesc prin elementele folosite:planuri geometrice care sugerează ordine, geometrii care se complementează amintind desenele copiilor în nisip, contururi umane, melci care dau senzaţia timpului, căţei alergând pe pajişti , stele sau sori care ne plasează în universul cunoscut, cupluri angajate în dans şi din toate , din spatele pânzei, simţim zâmbetul artistei, dragostea pusă în culoare cu umor şi maliţie. Este o stare de bine, suntem purtaţi într-un spaţiu seren, plin de aer , de lumină , nimic nu ne ameninţă în acest Eden al culorii şi al mişcării. Căpătăm o senzaţie de plenitudine , suntem asiguraţi că lumea utopică a Maiei este de fapt derivată din noi, din întâmplările zilei din trăiri şi evenimentele cotidiane care se caţără pe pânză ca să ne facă cu ochiul mult timp după ce am părăsit expoziţia. Am avut, personal, privilegiul să lucrez cu Maia la proiecte de carte, a făcut grafică şi a oferit desene cu generozitate şi promptitudine rar întâlnite. Ne aşteptăm de la artişti la un anume orgoliu şi egoism firesc artei, la o cramponare pe stil şi metodă , nu este cazul Maiei care oferă cu dărnicie din ce are , suflet şi afectivitate creatoare, spre deliciul spectatorului surprins de sinceritate. Nu căutaţi în spatele tablourilor explicaţii savante. Totul este la vedere , expus cu har şi dragoste fără limite.

autor Adrian Grauenfels
_________________________________________________________________________________


Fotografii
Fotografii de Dinu Mărgărint, Iulian Danciu, Cătălin Martin















































_________________________________________________________________________________


Constanţa Abălaşei Donosă - Impresii de la expoziţie
EXPOZIȚIA
" Îmbrățișează-mă-n culoare "
Autor : Maia Martin


Într-o zi însorită a lunii martie pe data de 24, după ce am participat la un eveniment înălțător al poezieii, ținut de Liga Scriitorilor - Filiala București, la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, am avut timpul să ajung și la o expoziția personală de artă a plasticienei Maia Martin, organizată de Synchro Art, la Grand Cafe Galleron.
Prezentă aici, am avut răgazul să privesc și să gândesc la timpul din urmă, la ceea ce am scris cândva despre opera artistei Maia Martin. Priveam lucrările expuse și-n gând mi se înfăptuia o retrospectivă mentală pe care ți-o prilejuiește numai anumite evenimente înălțătoare inimii și spiritului.
Acest eveniment, a fost pentru mine o sursă de bucurie, iarăși pentru artista Maia Martin, vor rămâne sursa de mândrie fiindcă prin propriile plăsmuiri lăuntrice transpune în tablourile sale – energia pozitivă .
Privindu-le, primești putere și optimism.
Autentică și sinceră față de sine și față de arta pa care o face, Maia Martin, abordează cu mare ușurință prin culoare în temele sale compoziționale și nu numai, un rafinament liric aparte pe care unii artiști, îl cuceresc cu greutate. Am privit lucrările expuse și am redescoperit opera artistei pictată sub simbolul: fără emfamă retorică, ci cu sentimentul firesc al frumosului, al nobleții și slujirii artei pe care o face.
Ani la rând, educată pentru elocvența limbajului desenat și pictat, a câștigat și va câștiga prin simplitatea stilului abordat. Dacă fiecare tablou se leagă de către un moment personal din viața sa, sau sunt bine gândite și cernute succesiv prin conștiință, diversitatea acestei punți ne îndeamnă să-i dăm dreptul de o creatoare puternică în gândire, perseverentă, cu o voință de ințelegere călăuzită spre căldura umană. Privindu-i de astă data lucrările pe viu, am gustat și mai mult din savoarea artei pe care o face.
Abordând diferite teme compoziționale, portrete și mai tot ce este legat de existența noastră, Maia Martin, trece cu o remarcabilă ușurință prin toate expresiile de realizare, oprindu-se la limbajul modern pe care-l stăpânește, punând din personalitatea sa pe fiecare lucrare. Îndreptându-și atenția asupra fiecărei lucrări de a o desăvârși liric în culoare și de a nu se îndrepta către arta statuar – decorativă, artista, conferă lucrărilor sale autenticitate prin cunoașterea desenului, prin cunoașterea elementelor de stil, prin armonie, prin echilibru și simplitate. Insistând asupra ritmului pus în culoare, tablourile sale devin și limbajul durabil pus pe carte.
Privită în ansamblu, arta pe care o face Maia Martin, cu luciditate și îndrăzneală, este o revelație și va fi o semnificație în valorile acestui curent, care reprezintă o sinteză meritorie între modernitate și accesibilitate. Arta pe care o face Maia Martin, este accesibilă și plăcută privirilor, datorită valorilor fanteziei, a armoniei cromatice racordate într-o notă calmă și lină, a viziunii sale personale care se configurează clar și nedezmințit.
Și dacă cineva va pune la încercare temelia etică a artistei Maia Martin, răspunsul va fi dat de arta pe care o face: mereu în veșnică a ființei valoare.

Constanța Abălașei-Donosă


Contact
Galerie pictură