Eugen Dorcescu, Un cuvânt despre arta Maiei Martin, 2011


Modern în formă şi substanţă, peren în tematică şi atitudine, asimilând sugestii cubiste (dacă avem în vedere desenul), suprarealiste (dacă pornim de la lirismul şi de la anecdotica abisală a visului), în mai mică măsură dadaiste (cultivarea hazardului pare a-l interesa mai puţin), universul plastic al doamnei Maia Martin îşi revendică, drept axă tutelară, verticalitatea, cu o dinamică bivalentă (ascensiune, cădere; sus – jos) – ceea ce impune, în plan semiotic (şi, evident, în planul vizionar, al structurilor generative, de profunzime), binomul semic teluric – celest. Aşadar, pe de o parte, Melcul, Vis asirian 1, Bunul rinocer fantastic şi, mai ales, puternicul, memorabilul, Autoportret de nisip (nisipul fiind nu doar “pământ”, rocă zdrobită, mărunţită, ci şi imaginea însăşi a impermanenţei şi risipirii); pe de alta, Dăruind mană cerească, Aspiraţia spre înălţare (elan brâncuşian, ca şi în Stiliţii lui Nicolas Alquin), Tandreţe pe Saturn, Păzit de înger, Dansând cu cerul (frumoasă sinteză antropocosmică, uman – eteric) şi chiar Viitura ori Vaporul şi marea, unde cuplul mineral – uranic atrage, în balansul său, şi acvaticul.



Dansând cu cerul
50x100 cm, acril pe pânză, 2008



Releul teluric – celest este sublimat în corelaţia uman – divin, cum probează, spre exemplu, alăturarea aceluiaşi emblematic Autoportret de nisip (dar, fireşte, nu doar el) şi Păzit de înger, sau amintitul Dansând cu cerul (iarăşi zic: dar nu numai ele). În plus, în cazuri determinate, verticalitatea - indice al spiritualităţii, al înălţării şi căderii - este intersectată de orizontalitate, împreună figurând o posibilă cruce – semn al perfectei, al eternei, stabilităţi ontologice, precum în polisemica lucrare Să mergem.

Întreg spaţiul acestui vis (niciodată coşmar) e consacrat dansului, zborului, levitaţiei, dar şi aşteptării grele (Aşteptarea, Te aştept), aşteptare generată de aspiraţia teluricului spre celest.

În sinteza estetică a diverselor componente de sens (referinţă, ideaţie, ficţiune) şi în configuraţia specifică a mesajului (semn iconic, semn indicial, semn lingvistic), doamna Maia Martin menţine un subtil echilibru între cele trei definiţii canonice ale artei – mimesis, catharsis, poiesis.


EUGEN DORCESCU
Timişoara, 2011, martie 15



2009 Melcul, 100x100, acrilic pe panza

2010 Vis asirian 1, 60x80, acrilic pe panza

2011 Bunul rinocer fantastic, 50x70, acrilic pe panza

2010 Autoportret din nisip, 60x80, acrilic pe panza

2006, Daruind mana cereasca, 60x50cm, acril pe panza

2004 Aspiratia spre inaltare, 100x120, acrilic pe panza

2005 Tandrete pe Saturn, 50x60, acril pe panza


2005 Pazit de inger, 100x120, acrilic pe panza


 2005 Viitura, 60x90, acrilic pe panza


2007 Vaporul si marea, 50x60, acril pe panza


2010 Asteptarea, 60x80, acrilic pe panza